— Salut, Fulger! Noi suntem politistii Andrei si Radu. Avem sa-ti punem niste intrebari, dar asta in momentul in care o sa te simti mai bine. Iti lasam aici o carte de vizita. Suna-ne cand iesi din spital, sau...
— Unde e Tina? sar eu din pat si-l intrerup pe politist.
Chiar nu ma interesa atunci altceva decat cum se simte Tina. Vad ca toti prietenii mei se uita la mine apoi se uita in pamant. Dintr-o data nu mai simteam nici durere, nici nimic. Cad in genunchi si-i rog sa nu-mi spuna ca a...
— Ne pare rau, Fulger... Chiar ne pare rau! imi spun ei, si vin si incearca sa ma ridice de jos.
Cu greu incerc sa-mi stapanesc furia ce o simteam asupra mea si ma chinuiam sa nu izbucnesc in plans. Nu de fata cu ei. De atunci pot spune ca viata mea a luat o turnura incredibila si de atunci am devenit un alt om...
In lipsa lor, noaptea, in spital ma gandeam la Tina! Imi aduceam aminte de toate clipele petrecute alaturi de ea, pana cand a decis sa-si poarte singura de grija. Mi-am adus aminte in special un moment din viata cand pentru ea am fost un tip foarte violent.
Nu sunt violent din fire, dar ca in orice sambata seara... ne intalnim cu Didi, Denim si Vlad la P-ta Romana, in fata Mecului... Mergem sa luam ceva de mancare. Cand iesim, gasesc un aurolac cam la 25-30 de ani ca-mi atinge motorul. Il rog intai politicos sa nu se mai atinga de motocicleta ca sa n-o zgarie. Il vad apoi ca da cu sutul la roata din fata a motocicletei si aceasta cade. M-am enervat la culme.
Imi arunc casca si ma indrept hotarat si-n fuga spre aurolac si incep sa-i car o gramada de pumni si nu ma opream pana nu vedeam sange pe jos. M-am oprit numai cand Tina mi-a zis sa ma opresc pt ca-l omor.
— Daca nu-ti ziceam, intelegeam... ii zic eu in timp ce Didi, fiind cel mai solid dintre prietenii mei ma ia de pe aurolac.
— Lasa-l ma! Gata! E doar un lucru... se poate repara, insa asta daca moare, ce naiba faci? Faci naiba parnaie aiurea. Hai sa stergem putina pana nu vine politia! imi zice Didi.
Ne suim pe motoare. Motorul meu se zgariase, dar ideea era cu totul alta. Cum sa se atinga cineva de lucrul meu? Cum sa indrazneasca cineva sa-mi strice lucrul meu? Un lucru cumparat de mine...
Dar asa e in viata. Muncim o gramada... ne cumparam diverse lucruri (sau obtinem diverse lucruri), iar intr-o zi cineva apare si ne fura tot. Ne fura toata truda noastra... Toata munca! Eu unul insa sunt satul de asta, dar trebuie sa gasesc forta de a merge mai departe. In fond si la urma urmei, Didi are dreptate. E doar o tabla, se poate repara... Dar noi suntem oameni si atunci cand am venit pe lume, nu am venit cu piese de schimb. Ganditi-va la asta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu